Către:Ministerul Fondurilor Europene

În atenția: Domnului Eugen Teodorovici, Ministru
Spre știință: Online casino Ireland.

Scrisoare deschisă

Stimate domnule Ministru,
Privim cu acută îngrijorare situația în care se regăsește gestionarea POS DRU și degradarea relației dintre
instituțiile subordonate dumneavoastră și beneficiarii de proiecte. Lipsa de comunicare și de asumare a
responsabilității, abordări neunitare ale organismelor intermediare, transferul efectelor incompetenței
resursei umane de la organismele de management către beneficiari, lansarea unor reglementări uneori
neconforme cu legile în vigoare, aplicarea lor retroactivă și alte astfel de probleme sunt de natură să ne
facă să reacționăm public.
POS DRU se află pe ultima sută de metri. Apreciem efortul pe care l-ați depus în scopul menținerii plăților
către beneficiari în ciuda sistării plăților de la Comisia Europeană. Cu toate acestea, vă rugăm să luați la
cunoștință și să acționați în consecință pentru repararea următoarelor probleme grave:

1. Desconsiderarea legii și a beneficiarilor prin consultări publice mimate sau inexistente
Membrii Coaliției ONG pentru Fonduri Structurale, dar și alți beneficiari au solicitat în repetate rânduri
organizarea unor consultări publice reale înaintea adoptării unor decizii sau documente care vin să
reglementeze implementarea proiectelor cu finanțare FSE.
Cu toate acestea, constatăm că niciunul dintre comentariile transmise pe baza schițelor de documente
publicate pe site-ul Autorității de Management nu au fost luate în considerare. Nicio exlicație nu a fost
dată cu privire la ignorarea totală a feedbackului de la beneficiari.
Cel mai recent exemplu este cel al instrucțiunilor 103 și 104, care reglementează monitorizarea și
contractarea proiectelor POS DRU. Pentru acestea, Coaliția ONG pentru Fonduri Structurale a transmis
documente cu observații argumentate încă din luna decembrie (le găsiți anexate acestei scrisori).
Constatăm însă că forma finală, publicată în data de 19 martie a.c. este practic forma inițială, cea pe care
Autoritatea de Management a publicat-o spre consultare. Dincolo de prevederi complet incorecte la
adresa beneficiarilor, am semnalat la momentul respectiv diverse neconcordanțe cu legislația în vigoare.
Le regăsim însă în continuare în versiunile finale ale celor două instrucțiuni.
Ținând cont de importanța celor două instrucțiuni și de faptul că ele ar trebui să reducă birocrația și
nedreptățile cu care se confruntă beneficiarii, vă solicităm să dispuneți reluarea consultărilor pe baza
acestora și amendarea lor conform nevoilor beneficiarilor.

2. Adoptarea unor reglementări cu aplicare retroactivă
Una dintre practicile cel mai des reclamate de beneficiari încă din 2024 este aceea a aplicării retroactive a
unor noi decizii sau reglementări adoptate de autoritatea de management.
Ați promis public în mai multe rânduri modificarea acestei practici. Cu toate acestea, ea este o constantă
încă în viața beneficiarilor. Din nou, cel mai recent exemplu este cel al instrucțiunilor 103 si 104, publicate
în data de 19 martie 2024. Astfel, in cuprinsul documentelor menționate sunt prevăzute reglemantări care
aduc atingere principiului neretroactivității legii, precum art. 4, cap. VI al Instructiunii 104:
În chiar aceeași zi, beneficiarii au început să primească cereri de clarificări/refacere pe cererile de
rambursare, cererile de plată si notificări/acte adiționale, in conformitate cu noile instructiuni, chiar dacă
documentele erau depuse de săptămâni întregi la organismele intermediare sau la autoritatea de
management.
Consideram că această practică nu numai că instituie modificari retroactive în cadrul proiectelor, vizând
aspecte derulate înainte de data publicării instrucțiunilor menționate (19 martie), dar este și profund
ineficientă pentru ambele părți (beneficiari și organisme intermediare deopotrivă), instituind refaceri de
documente și un consum inutil de timp și resurse pentru toți factorii implicați în proces.

3. Modificarea prin instrucțiuni AMPOSDRU a unor unor acte normative (Ordin MFE)
Capitolul III al Instrucțiunii AMPOSDRU nr. 104 aduce modificări Ghidului Solicitantului – Condiții
Generale, document aprobat prin Ordin MFE. Încercând să mimeze legalitatea modificărilor aduse
Ghidului Solicitantului – Condiții Generale, AMPOSDRU invocă prevederile art. 4 din Legea nr. 204/2024
privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România,
prin ignorarea completă a sferei de aplicare a legii.
Astfel,

1. Legea 200/2024 reglementează, așa cum spune și titlul acesteia, “recunoaşterea diplomelor şi
calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România”

2. Aria de reglementare a legii este limitată la cele expuse la art. 1, alin. 1 ai 2:
(1) Prevederile prezentei legi se aplică oricărui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene,
denumită în continuare U.E., al Spaţiului Economic European, denumit în continuare S.E.E., sau al
Confederaţiei Elveţiene care doreşte să exercite în România, în mod independent sau ca salariat, o
profesie reglementată de legea română.
(2) Prevederile prezentei legi se aplică, de asemenea, pentru atestarea de către autorităţile
române competente a unui titlu oficial de calificare român, eventual completat cu o experienţă
profesională sau cu o formare reglementată, în vederea accesului ori exercitării unei profesii
reglementate într-un stat membru al U.E., al S.E.E. sau în Confederaţia Elveţiană.

3. Conform art. 3 alin. 2: “Lista profesiilor reglementate în România este prevăzută în anexa nr. 2”. Așadar,
chiar și numai față de art. 3 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 1 si 2, Legea 200/2024 nu reglementează decât
strict aceste profesii.

4. Față de cele de mai sus și din integralitatea legii rezultă că:
- art. 4 la care face trimitere Instrucțiunea 104 nu poate produce efecte decăt asupra profesiilor
din anexa 2 a Legii reglementate de către această lege, deoarece Legea 200/2024 este o lege specială, care produce
efecte numai în domeniul reglementat de aceasta. Adică se refera numai la cei care care fac parte
din UE/SEE/Elveția și vor să profeseze în România profesiile din anexa 2 și viceversa.
În concluzie, Instrucțiunea 104 adaugă la lege, în speță la Ghidul solicitantului – Condiții generale, nu
clarifică aspecte legate de semnarea/ modificarea contractului de finanțare.

4. Blocajul și fuga de responsabilitate în tot ceea ce vizează proiectele de economie socială

Discursul public al Primului Ministru, domnul Victor Ponta, și al Ministrului Muncii, doamna Rovana
Plumb, abordează de foarte multe ori proiectele de economie socială ca fiind soluția pentru creșterea
gradului de ocupare a forței de muncă și, culmea, pentru integrarea persoanelor vulnerabile. Vă
semnalăm, domnule Ministru, că acest discurs este golit de conținut și nu reflectă deloc realitatea, dacă
ne uităm la felul în care este gestionat acum acest domeniu major de intervenție la nivelul instituției pe
care o conduceți.

Subvențiile nu pot fi accesate de către structurile de economie socială nou create și nici de către
beneficiari. Solicitați practic, domnule Ministru, ca aceste structuri să avanseze fonduri consistente pe
care nu le pot obține nici măcar din împrumuturi bancare. Și, în același timp, așteptați de la aceste
structuri să angajeze zeci de oameni și să devină competitive pe piața liberă.

Dificultatea de a accesa subvențiile este o problemă de sistem pe care Ministerul Fondurilor Europene nu
își asumă să o rezolve. Ba mai mult, trimite la întâlnirile cu beneficiarii echipe de asistență tehnică,
nepregătite și incapabile să ofere alte răspunsuri decât cele pe care beneficiarii le pot găsi oricum pe siteul
autorității de management.

Considerăm medierea relației cu beneficiarii prin intermediul asistenței tehnice o lipsă de asumare a
responsabilității pentru salvarea acestor proiecte. Vă reamintim că, în conformitate cu ghidul Condiții
specifice ”Dezvoltarea economiei sociale” nr. 173, pag. 23, structurile de economie sociale înființate
trebuie să devină operaționale cel mai târziu la 6 luni de la semnarea contractului de finanțare și să se și
încheie la 31 decembrie 2024, adică în nouă luni.

Vă solicităm public, domnule Ministru, organizarea în cel mai scurt timp a două dezbateri publice cu
beneficiarii, una pentru discutarea aspectelor ce țin de managementul POSDRU (instrucțiunile 103 și 104,
proceduri de consulare publică etc.) și, specific, una pentru cele ce țin de implementarea proiectelor de
economie socială.

Cu stimă,
Oana Preda, Director CeRe
În numele Coaliției ONG pentru Fonduri Structurale
[email protected]

Scrisoare deschisa_MFE_martie2024

468 ad